Treceți la conținutul principal

Cheesecake cu fructe de padure


Bun cheesecake-ul cu fructe de padure. Racoros. Perfect pentru vara. Branza dulce si vanilata, fructe de padure parfumate, biscuiti un pic grunjosi ce iti amintesc de deserturile pentru copilasi (mar ras + biscuite ras).
Eu care nu prea ma omoram dupa dulciuri, am acum cateva deserturi preferate:
Chocolat fondant si Tort de ciocolataTiramisuTarta cu mere si cheesecake cu fructe de padure cu reteta care urmeaza aici de fata.
Le si asociez deja cu anotimpurile: Chocolat fondant si tarta cu mere - iarna/toamna si tiramisu si cheescake primavara/vara :) Reteta de cheescake care m-a cucerit pe mine este cea luata de la Viorel Copolovici cu al sau "Pranz in caserola" ** Iata de ce anume avem nevoie:

Pentru blat:
  • 100 grame unt
  • 200 grame biscuiti (eu am folosit Petit Beurre)
Pentru crema - primul strat:
  • cremă de brânză - 400 g (eu am pus 200 gr. mascarpone si 200 gr. Almette si a iesit foarte buna *dar merge grozav si doar cu Almette, simpla sau cu iaurt )
  • 2 ouă
  • 100 grame zahăr pudră
  • 1 fiola esenţă de vanilie
Pentru al doilea strat de crema:
  • 400 ml smântână (*cu grasime 12%)
  • 50 g zahăr pudră
  • 1 fiola vanilie
Pentru topping:
  • 300 grame de fructe de padure congelate (*mix de fructe de padure sau doar zmeura. Merge si un topping simplu, cu fructe de padure proaspete, daca vreti sa mai eliminati din canitatea de zahar si sa fie mai racoroasa)
  • 1 lingura zahar pudra
  • 1 lingura unt
Incalzim cuptorul la 180 de grade (aceasta va fi si temperatura necesara pe durata coacerii). Se rad biscuitii sau se dau prin robot sau prin masina (eu am o masina speciala, veche de 100 de ani cred, care este the best tool ever pentru macinat nuca si biscuitii). Se topeste untul si se amesteca cu biscuitii. Amestecul astfel obtinut se aranjeaza /preseaza in forma in care doriti sa coaceti prajitura, uniform pe fundul acesteia. Acesta este blatul.
Pentru primul strat de crema se amesteca (cu lingura) branza cu zaharul, ouale si vanilia astfel incat sa obtineti o textura cremoasa si fara cocoloase. Eu am amestecat branzele intre ele, apoi am pus zaharul si la sfarsit am adaugat ouale si vanilia, incorporandu-le usor in crema de branza. Peste blatul de biscuiti intindem uniform crema de branza si punem la cuptor vasul pentru aproximativ 1/2 de ora sau mai bine zis pana ce branza se incheaga - fara sa se coloreze! Se scoate apoi vasul din cuptor si se lasa sa se racoreasca. * eu folosesc pentru cheese cake o tava simpla rotunda cu diametrul de 26 cm. Nu este necesar sa tapetati cu hartie de copt, nu se prinde de fundul tavii. 
Intre timp amestecam intr-un vas smantana cu zaharul si vanilia. Dupa ce primul strat de branza de pe prajitura s-a racorit un pic se intinde uniform si cea de-a doua crema din smantana, zahar si vanilie peste primul strat si se baga din nou la cuptor pentru 10 minute. Dupa ce se scoate din cuptor si s-a racorit un pic, se da la frigider pana a doua zi (de preferat) sau pana ce straturile de branza capata consistenta - pentru nerabdatori :)
Pentru toppingul cu fructe de padure - eu am avut zmeura congelata, culeasa acum ceva timp din gradina  - se pun intr-o tigaie pe foc untul si zaharul. Cand s-a topit untul (stati langa tigaie si amestecati continuu, se topeste repede!) se adauga fructele si se tin pe foc mic - amestecand din cand in cand cu grija sa nu se striveasca - pana ne place consistenta obtinuta. Eu am scazut zeama lasata de fructe pana cand sosul a fost mai ingrosat, cam ca o dulceata.

Am restante: o promisiune facuta cuiva pentru o dedicatie in rosu si verde :) si o alta promisiune facuta altcuiva pentru ceva bun cu carnita :P
Chiar asa, daca mi-ar zice cineva sa devin vegetariana as zice ca mi-e imposibil, dar in ultimul timp n-am prea gatit nimic cu carne - in afara gratarelor de weekend. Sa fie vara, si caldura de vina?

** Later edit: site-ul lui Copolovici nu mai exista in forma de atunci, dar Copolovici scrie inca aici http://www.copolovici.ro/blog/ 



Comentarii

  1. Cel mai bun cheesecake l-am mancat in Corfu!!
    De atunci tot caut gustul ala..si nu-l gasesc. :(

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nici nu stiu daca l-am mancat pe cel mai bun, inca. De asta al meu am fost multumita dar neavand termen de comparatie .. nu se pune :P

    RăspundețiȘtergere
  3. doar cu o crema merge? ca mi-e lene sa ma inham la doua :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Sincer, nu vad de ce n-ar merge...

    RăspundețiȘtergere
  5. Carne!Carne! Carne!
    Si be). Zazuzo, lasa lenea, treci la creme!!
    Si..be.1). MTH-ule, carne, da?!:)))

    RăspundețiȘtergere
  6. Auch! Tocmai cand voiam sa postez reteta de dovlecei umpluti cu urda! :)) Sa nu o pun? Pacatele mele, vinerea carne?? :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Bine, fie! Sa nu spui ca nu-s un bun crestin! :)))))))))))
    Baga dovleceii la inaintare, stiu ca o sa te revansezi.
    A propos.. am facut somonul. Demential!!! Sarut mana!

    RăspundețiȘtergere
  8. Nici ca mai pot spune, clar! :)
    Ma gandesc deja la revansa ca nici dovleceii nu i-am mai pus .. evenimentele de weekend s-au precipitat :) si deja sunt datoare rau ..
    Ma bucur ca somonul a fost bun!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Well, nu datoare, doar in urma! :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Salata de fasole rosie

O salata simpla, gustoasa si foarte rapida. Poate fi preparata dimineata si luata la caserola pentru un pranz gustos si satios, la servici. (Caz in care se recomanda ceva tic-tac sau guma de mestecat dupa masa, pentru ca la ceapa nu putem renunta nici in ruptul capului!) Se mananca cu pofta si multumire pentru asa o tratatie sanatoasa, fara grasimi, carnuri, sosuri, etc. 1 cutie de fasole rosie boabe 1 ardei rosu gras 1 ceapa rosie castraveciori la otet dupa placul inimii + otetul in care au stat patrunjel muuuult (zic eu, voi puneti si mai putin dar nu deloc!) ulei (eu am folosit ulei de samburi de struguri) Se taie ardeiul fasii, ceapa julienne, castraveciorii rondele si se amesteca intr-un bol de salata. Se asezoneaza cu otet, ulei sare piper si se presara cu patrunjel proaspat tocat. Pentru varianta nevegetariana a acestei salate se adauga la toate cele de mai sus ton (de preferat bucati nu macerat) si se inlocuiesc castraveciorii acri cu capere in otet.

Plăcintă cu mere (rețeta rapidă și de post)

Daca în anii trecuti, de cum venea sezonul merelor aveam pe repeat TartaTatin anul acesta abuzez de o rețeta de plăcintă cu mere mult mai simplă, care este și de post deci poate fi pregătită și mâncată fără probleme și în postul Crăciunului, care bate la ușa deja (incredibil, cum trece vremea .. ) Plăcinta asta are, așa cum apare pe ciorna de mai jos un aluat al  Laurai Adamache  și a fost popularizată în așa hal și trimisă atâtor prietene și cunoștiințe pe whatsapp încât cred că nici nu mai era nevoie să o pun aici pe blog, cred că toată lumea o știe, dar am zis că poate o fi de folos cuiva. Aici este forma în care a circulat (și circulă încă) prin cercurile selecte de prințese gospodine cu care sunt în schimburi de rețete și cu ocazia asta țin să îi mulțumesc din suflet  💗  prietenei mele G. care ne-a nenorocit împărtășindu-ne această rețeta de care am devenit dependenți și din cauza căreia ne pregătim să devenim obezi :) Ingrediente aluat: - 250 grame făină -

Arbanassi & Veliko. Veliko Tarnovo :)

Nu am reusit sa mai postez ceva, dupa cum bine ati observat, pentru ca: 1) m-am plimbat 2) cand nu  m-am plimbat am tinut dieta :P 3) cand nu m-am plimbat si nu am tinut dieta n-am gasit nici macar o reteta interesanta de pus pe blog ca doar nu era sa va tentez cu ciorbe de loboda si mancare de stevie. Nu ca nu as fi putut sa inventez si ceva mai interesant in categoria post si dieta, dar sunt perioade in viata unui om - si mai ales a mea - cand lenea e mai mare decat pofta :P Acusica e drept ca dupa asa o absenta si o abstinenta in bucatarie parca mi s-a facut dor iarasi de vremurile bune in care toata lumea din casa se plangea ca mancarea e prea rece dupa ce terminam eu de facut fotografii si de alergat cu farfuriile si castronasele intre bucatarie si balcon dupa un pic de lumina .. Mi s-a facut dor, dar nu intr-atat incat sa am a va prezenta vreo reteta noua chiar de azi, dar promit ca in weekendul prelungit ce urmeaza voi gati. Nu stiu ce, dar va fi musai ceva bun de pus a

Langosi cu branza sarata

Dupa dulce, dulce - ceva sarat, sarat :) Din categoria: "nu esti sigura, cere ajutorul cuiva mai priceput ca tine". Adica reteta asta am cerut-o - in direct pe blogul ei - nici mai mult nici mai putin decat uneia dintre blogeritele cu experienta in domeniu adica easy peasy , mama fericita de iepu mica, mica. Stiti voi.  Si tot in direct pe blogul ei am si primit linkul cat ai zice "langos". Asta pentru ca tineam minte ca vazusem la ea asa ceva si uite, nu m-am inselat.   Simpla ca buna ziua, aceasta reteta este gata sa te faca "addicted to" langosi mai ales ca ei, langosii, sunt atat de dornici de imperechere cu oricine, incepand de la branza sarata sau dulce si continuand cu varza calita sau praz sau ciuperci. Dar. Pacatul lor este ca sunt prajiti in ulei. Muuult.  Am pregatit asadar : ½ kg faina ½ cub drojdie proaspata branza telemea (cat cuprinde ca sa zic asa si sa nu zic ca nu am masurat :P) sare, zahar, chimen, ul

Paella

Iata-ma facand si paella. Trebuie sa recunosc ca mi-a facut placere si s-o fac, si s-o mananc. Am folosit o reteta de pe internet, un site in limba engleza, dar din pacate am dat copy / paste retetei intr-un document word si am pierdut sursa. Am folosit urmatoarele ingrediente: 40 ml ulei de masline 1 ceapa tocata 1 ardei rosu, maruntit 2 catei de usturoi, maruntiti 1 rosie maruntita 50 g carnat chorizo taiat bucati 2 pulpe dezosate de pui, taiate cubulete 300 g orez cu bobul scurt 120 ml vin alb 800 ml supa de pui 1 lingurita sofran 100 g mazare 8 creveti mari curatati 2 calamari taiati rondele 200 g scoici boia iute, sare si piper dupa gust felii de lamaie si patrunjel tocat pentru ornat Se procedeaza astfel: Puneti tigaia / cratita pe o flacara reglata mediu spre tare. Dupa ce se incalzeste tigaia puneti uleiul si apoi carnea de pui maruntita . Sarati si piperati. Prajiti carnea cateva minute, amestecand din cand in cand. Adaugati carnatul chorizo si